Acasă Săptămânal Marți Candidatura regizorului Viorel Mardare a fost propusă pentru Premiul Național

Candidatura regizorului Viorel Mardare a fost propusă pentru Premiul Național

0

Candidatura regizorului Viorel Mardare, diagnosticat recent cu cancer, a fost propusă pentru decernarea Premiului Național. Decizia a fost luată astăzi la Guvern, de comisia pentru decernarea premiului.

Informația a fost comunicată de serviciul de presă al Executivului, care a scris că Mardare a fost propus „cu titlul de excepție, la propunerea premierului Pavel Filip”.

Propunerea mea vine în semn de apreciere – este un regizor cunoscut și autor al mai multor filme de scurt metraj prin care s-a reușit promovarea Republicii Moldova. Cu părere de rău, anterior nimeni din cei care au conștientizat talentul acestui tânăr nu s-au gândit să-i înainteze dosarul”, a menționat premierul.

Primul care a propus ca lui Mardare să-i fie înmânat Premiul Național a fost actorul și regizorul Anator Durbală.

Ce-ar fi să dați anul acesta Premiul Național lui Viorel Mardare? Dar tot milionul, nu-l mai împărțiți cu plagiatori. În primul rând pentru că-l merită: omul acesta a facut mai mult pentru Moldova decat ultimii vreo 3-4 miniștri de externe luați la un loc. În al doilea rând pentru că acum are nevoie! Și in al treilea rând, pentru că asta e vocea poporului, ia vedeți câtă lume îl susține, cât a donat intr-o singură zi. Gândiți-vă, că un talent de asemenea calibru nu se naște la noi chiar in fiecare zi!  Și, domnilor guvernanți! Poate o ședință extraordinară ceva și luați o decizie în acest sens: poate mai renunțăm anul acesta la festivalul vreo unui fruct sau țol ceva? Poate merg toți deputații o zi pe jos? Poate punem in vestiarele de la Arenă niște teracotă mai simplă? Poate lăsăm vreun concert fără „cobzon” ?Și căte alte mici inconveniențe vă puteți pricinui fără să le observați măcar… Băiatul acesta are doar 36 de ani și poate să mai facă atâtea in locul vostru. Nu credeți și voi că Viorel Must GO On?”, a scris Durbală pe Facebook.

Conform regulamentului, membrii comisiei şi-au exprimat opinia prin vot secret. Numele câştigătorilor Premiului Naţional ediţia 2018 urmează să fie făcute publice după aprobarea hotărârii de Guvern.  Laureaţii îşi vor primi distincţiile la 24 august curent, la Gala Premiului Național.

Premiul Naţional se acordă în scopul recunoaşterii şi încurajării activităţii de cercetare, dezvoltare ştiinţifică şi tehnologică, a performanţelor artistice şi sportive. Acesta constă din diplomă, medalie şi o recompensă bănească în valoare de 100.000 de lei. Anual Guvernul acordă 10 premii naţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here