Deși vara e pe sfârșite, meteorologii anunță un nou val de căldură pentru 14-16 august, perioadă în care vor fi înregistrate temperaturi mai mari cu circa 4 grade decât ar fi normal în luna august. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor crește până la 33-34 de grade. 

Image result for caniculă

Ghenadie Roșca, șeful Centrului de prognoze meteo (CPM) al Serviciului Hidrometeorologic de Stat, susține însă că aceste temperaturi ridicate nu vor afecta culturile agricole pentru că anterior au fost înregistrate precipitații abundente: „Rezervele de apă în sol sunt destul de multe, așa că nu vor fi afectate culturile agricole. Dacă însă canicula se va prelungi, există însă un risc în acest sens”.

Deși în următoarele zile vom avea temperaturi caniculare, nopțile vor fi răcoroase și se vor înregistra între 14 și 20 de grade.

După 16 august meteorologii susțin că va fi înregistrată și o instabilitate atmosferică, așa că am putea avea ploi cu descărcări electrice.

„De obicei, atunci când valorile termice urcă la 33 de grade, înseamnă că vin un val de căldură de la sud, adică din Africa de Nord”, a declarat pentru ZdG, Ghenadie Roșca.

Potrivit șefului CPM, în ultimii ani există o tendință constantă de creștere a temperaturilor atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, iar deși suntem la sfârșitul verii, s-ar putea să avem și alte valuri de căldură.

Cea mai înaltă temperatură a aerului în sezonul de vară s-a semnalat în luna august 2012, atunci când au fost înregistrate +42,4 grade (Fălești).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here