Un aperitiv delicios pe care puteţi conta în diferite ocazii, şi de ce nu şi în zilele obişnuite în loc de mic dejun. Mai jos găsiți rețeta de cuburi aperitiv cu spanac și cremă de brânză.

Ingrediente:

Blat din 6 ouă mari, 6 linguri de făină, 6 linguri de brânză telemea rasă, 6 linguri de spanac fiert şi mărunţit bine, 2 linguri de ulei, 2 linguri de smântână , un plic de praf de copt şi puţină sare şi piper.

Pentru cremă: 300 gr de cremă de brânză, un ardei roşu tocat cubuleţe, 200 gr şuncă presată tocată cubuleţe, un fir de ceapă verde tocată mărunt, o legătură de pătrunjel de asemenea tocată mărunt, sare şi piper după gust şi caşcaval ras pentru decor.

Pentru blat se separă ouăle, albuşurile se mixează spumă tare cu sare, gălbenuşurile, smântâna şi uleiul se amestecă bine se adaugă apoi spanacul şi brânza rasă, apoi făina cernută cu praful de copt şi ultima dată se adaugă albuşurile spumă şi se amestecă uşor cu o spatulă. Se toarnă compoziţia într-o tavă cu hârtie de copt, se coace doar până se întăreşte compoziţia, ea trebuie să rămână verde nu trebuie să fie rumenită.

Se lasă la răcit complet şi între timp se pregăteşte crema.
Se amestecă toate ingredientele cu crema de brânză şi se potriveşte de sare şi piper.

Se taie foaia de blat în 3 părţi egale care se vor suprapune după ce au fost unse cu cremă de brânză, ultimul strat v-a fi tot de brânză, deasupra se pune caşcaval ras şi se ornează după imaginaţie, se taie cuburi după ce a stat câteva ore la frigider.

Poftă bună!

Pentru alte idei și recomandări vedeți aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here