Decizia cu privire la scumpirea carburanților a fost anulată de către ANRE în data de 31 mai. Protestul și indignarea șoferilor cu referire la scumpirea carburanților și-a spus cuvântul.

Related image

Astfel, conducerea ANRE și-a anulat propria decizie, iar începând cu 1 iunie, ora 12:01, s-a revenit la prețurile din perioada precedentă.

ANRE urmează să analizeze săptămâna viitoare cu maximă obiectivitate informațiile prezentate și să le contrapună cu cele care au stat la baza deciziei inițiale”, explică ANRE într-un comunicat.

Precizăm că prețurile la benzină ajungeau până la 19 lei şi 79 de bani, cu 64 de bani mai mult, iar motorina s-a scumpit cu 66 de bani, până la 17 lei și 75 de bani pentru un litru.

Vorbim despre cele mai mari prețuri plafon, stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică în ultimii doi ani.

Scumpirile au fost criticate de experți economici, dar și de opoziție care susține că decizia ANRE nu este justificată economic.

Totodată, sâmbătă a avut loc „marșul împotriva scumpirii carburanților”, la care au participat mai mulți șoferi, cel puţin 50 de automobile au fost parcate în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar şi pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în semn de protest faţă de scumpirea semnificativă a carburanţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here